miercuri, 28 noiembrie 2007

Incep sa respir...


Incep sa respir in ritmul somnului. Dorm cu ochii pe ecran si cant o melodie numai de mine stiuta. Nu pot tine un ritm. De aceea melodia pe care o cant pe taste e ciudata. Ai ascultat-o de-atatea ori si nu ai auzit nimic. Sa spunem ca revenim cu picioarele pe pamant. La ce ne foloseste realitatea. Un tantar, vine spre lumina ecranului. A decolat spre zone mai intunecoase si pline de hrana. Imi trag o palma si-l fac sa uite de toate. Ticaie. Pauzele cantecului sunt prea lungi. Melodia e din ce in ce mai trista. Se pare ca vine de nicaieri si pleaca tot acolo. E locul de unde venim toti. E nebun cel ce vrea sa inteleaga. Aici langa noi nu mai e loc pentru fantezie. Basmele sunt pentru copii. Asa-i ca suntem maturi si trebuie sa controlam fiecare vorba? Lucrurile fara sens sau inteles pot trezi sentimente ciudate. Astfel traim ceva nou.Uneori te simti strain si fara putere. Pleoapele imi fac feste. Ma gandesc la scobitori care sa le faca sa se opreasca din jocul de-a somnul. Privesc un dop de sticla ranjeste la mine cu dinti de tabla. Ceasul ticaie. Dorm sau visez. Tastele se aud din ce in ce mai fara ritm. Scriu un rand, il recitesc, ezit si apoi il sterg. Ce voiam sa-ti spun? Te-am plictisit enorm. Ar fi bine sa termini. Nu mai cauta mai departe! Simti nimicul din cuvintele mele. Sunt atat de goale incat nici eu nu stiu de unde vin. E clar. Nu se naste nimic, dar totusi ceva moare. Se duce o viata care nu a inceput. Se ofileste un gand care nu s-a nascut. Ticaie.

Sa ne bucuram ca undeva mai ticaie un ceas. Fumul... se duce. Vorbesc cu tine. Nu vreau sa ma auda o lume intreaga. Suntem doar tu si eu. Ciudat este ca tu nu poti sa ma contrazici. Chiar daca gandul meu e lipsit de viata tu nu-l poti opri. A zburat pe hartie si aici a ramas un gol. Mi-au amortit picioarele si dorm. Ticaie. Zgomotul tastelor si al cutiei se mai aude in noapte. Pleoapele se zbat intre somn si altceva. Ticaie.

publicat in "Semenicul" Nr. 1-2 / 1999, pag. 35

Niciun comentariu: