joi, 29 noiembrie 2007

Despre poezie si proza....

Cam asta e tot ce scriam inainte de a ma gandi sa-mi intemeiez o familie. De atunci nu am mai scris nimic, poate .. cine stie daca voi mai scrie ceva. Acum.. e nevoie de raspundere, de asumarea responsabilitatii pentru toti cei din jurul meu. Am inteles ca libertatea inseamna in primul rand libertatea de a-ti asuma raspunderea pentru tot ceea ce spui, ce faci, .. ce scrii.
Poate, candva .. aceste randuri imi vor aminti ca visele fac parte din viata noastra si ca ele pot aduce ceva nou, ceva magic si in viata reala. Eu inca mai visez. Tu mai ai vise ?

SAPTESPREZECE

Fractali

copilul striga la piatra
si piatra sare in bucati
fiecare avem in mana
aceeasi piatra ...


Rasul noptii


curg lacrimi de bucurie
moartea rade
aici nu exista suferinta
dar dragostea-i plecata
lacul inghite vise aruncate
uitarea ramane langa mal


Victima


prin iarba copaci infloresc sub copite
cutiile de chibrituri sunt arse si fug
focul se-aprinde

un peste vaneaza pescarul
si-l trage de undita-n apa
intind mana si-l prind
pescarul e viu ...

tantarii si cortul de seara

chioara e bufnita


Stele ratacite

sticla citeste ziarul
frunze -
tarabe de cuvinte
sunt vesnic primavara

curiosii cumpara ganduri
si tac

sute de maini rup frunze
sa-si impacheteze mancarea
visuri se pierd in grasime
si-ajung aruncate

din gunoaie cainii culeg vise
si latra speriati
ei nu gusta cuvantul
mirosul ii amageste

Publicate in selectia : "SAPTESPREZECE" editura. Timpul, Resita, 11 noiembrie 1999.
Aici au mai fost publicate si "Traiesc" , "Muzica tastelor" si " Spleen (o elogie contemporana
pentru R.), pe care le-am pus deja pe blog.

Grupari literare: "Semenicul"

Cainele

Priveam pe fereastra. Pe la geamul de la etajul doi vad un caine pe perete. Se catara de parca era la sporturi extreme. Ajunge in dreptul geamului meu. Il chem la mine. Mi-era frica sa nu cada. Intra tacut in camera. Are o privire de intelept. Toate miscarile le face calculat. Nu se gudura ca ceilalti caini pe care i-am vazut. "Sunt vecinul vostru de la cinci". Speriati ne uitam unul la altul. Cainele vorbeste. Apoi tata incepe sa ne povesteasca despre alti doi caini ai aceluiasi vecin. Doi dalmatieni. Ii dresase ca sa-i poata arata cartile de joc partenerilor la poker. Mama a luat cainele si a plecat cu el in bucatarie. Poate i-a dat ceva de mancare. S-a auzit usa de la intrare. Cred ca s-a dus la vecinul nostru.

Baracile

Merg la un fel de recensamant cu un bloc-notes in mana asa cum aveau pontatorii prin filme. E totul alb in jur. E iarna. Un drum pe santier pe care nu mai trecuse nimeni. Sub zapada se ghicesc urmele de masini grele care au trecut pe acolo. De-o parte si de alta a drumului e un gard cu sarma ghimpata. In partea dreapta vad niste baraci. Par parasite. Aud un latrat de caine. Nu mi-e frica. Ma bucur ca sta cineva aici. Baracile sunt puse cu spatele la drum. Probabil poarta este in alta parte. Zapada imi spune ca in dimineata asta sunt primul care trece pe acolo. Nu se vede nici un fel de urma pe albul zapezii. A nins toata noaptea. Nu stau sa mai caut poarta si sar gardul. Latratul se aude mai puternic. Ocolesc baracile si nu vad decat niste usi mici ca la rastelurile din vestiarele sportivilor. Toate sunt intredeschise si ruginite. Nu. Sigur nu mai e nimeni pe aici. Sunt o multime de baraci. Dupa prima impresie nu-mi vine sa mai caut. Sunt cam vreo cincizeci de baraci de astfel. Poate aveau de gand sa construiasca ceva mare. Chiar parea ca le-au folosit. Ma urc pe un brat de macara ce era intins pe jos. De acolo de la doi-trei metri inaltime puteam zari mai bine toate baracile. Nu vedeam pe nimeni. Numai cainele care se apropia latrand si jucand din coada din ce in ce mai repede. Se apropia de mine. Era destul de departe. Vreo cincizeci de metri. Latratul era atat de puternic de parca era langa mine. Zapada luceste in lumina soarelui. Undeva in directia in care merge drumul se vede un rau albastru-albastru. Cerul e senin si raul are aceeasi culoare. Un rechin mic. Ce cauta aici un rechin? Ranjeste la mine cu toti dintii, se arunca in rau si pleaca.

Publicate in "Art Panorama", nr. 15, martie 1999, pagina : 59, "Grupari literare: Semenicul".

Traiesc

plasa cu sticle mangaie patul
si copacul rade de ea
frunzele danseaza ruginit
a primavara

e iarna si tricoul cu gluga plange
garbovit pe bratele scaunului
eu nu mai sunt aici cu el
am plecat dupa crengi

sa aprind focul stins de intuneric
pe care vantul il ocolea sfios
suflarea de viata il va aprinde
atunci...


Publicat in "Semenicul" nr. 3-4 / 1999, pag. 40

miercuri, 28 noiembrie 2007

Incep sa respir...


Incep sa respir in ritmul somnului. Dorm cu ochii pe ecran si cant o melodie numai de mine stiuta. Nu pot tine un ritm. De aceea melodia pe care o cant pe taste e ciudata. Ai ascultat-o de-atatea ori si nu ai auzit nimic. Sa spunem ca revenim cu picioarele pe pamant. La ce ne foloseste realitatea. Un tantar, vine spre lumina ecranului. A decolat spre zone mai intunecoase si pline de hrana. Imi trag o palma si-l fac sa uite de toate. Ticaie. Pauzele cantecului sunt prea lungi. Melodia e din ce in ce mai trista. Se pare ca vine de nicaieri si pleaca tot acolo. E locul de unde venim toti. E nebun cel ce vrea sa inteleaga. Aici langa noi nu mai e loc pentru fantezie. Basmele sunt pentru copii. Asa-i ca suntem maturi si trebuie sa controlam fiecare vorba? Lucrurile fara sens sau inteles pot trezi sentimente ciudate. Astfel traim ceva nou.Uneori te simti strain si fara putere. Pleoapele imi fac feste. Ma gandesc la scobitori care sa le faca sa se opreasca din jocul de-a somnul. Privesc un dop de sticla ranjeste la mine cu dinti de tabla. Ceasul ticaie. Dorm sau visez. Tastele se aud din ce in ce mai fara ritm. Scriu un rand, il recitesc, ezit si apoi il sterg. Ce voiam sa-ti spun? Te-am plictisit enorm. Ar fi bine sa termini. Nu mai cauta mai departe! Simti nimicul din cuvintele mele. Sunt atat de goale incat nici eu nu stiu de unde vin. E clar. Nu se naste nimic, dar totusi ceva moare. Se duce o viata care nu a inceput. Se ofileste un gand care nu s-a nascut. Ticaie.

Sa ne bucuram ca undeva mai ticaie un ceas. Fumul... se duce. Vorbesc cu tine. Nu vreau sa ma auda o lume intreaga. Suntem doar tu si eu. Ciudat este ca tu nu poti sa ma contrazici. Chiar daca gandul meu e lipsit de viata tu nu-l poti opri. A zburat pe hartie si aici a ramas un gol. Mi-au amortit picioarele si dorm. Ticaie. Zgomotul tastelor si al cutiei se mai aude in noapte. Pleoapele se zbat intre somn si altceva. Ticaie.

publicat in "Semenicul" Nr. 1-2 / 1999, pag. 35

"Generatia '90 - debut - Catalin Dumitriu"



De nicaieri


Cuvantul este doar poarta ce
duce spre noi
Un zgomot surd
se aude din cutia de langa mine
- ceasul ticaie,
ma pandeste si e mai viu ca
niciodata
Scrumiera e tacuta, tu asculti
Ne descoperim ascultandu-i pe
ceilalti
Respir in ritmul somnului
Cant o melodie de mine stiuta,
ciudata
- La ce ne foloseste realitatea -
Melodia e din ce in ce mai
trista,
vine de nicaieri
E locul de unde venim cu totii.
Nu se naste nimic doar ceva ce
a inceput, doar un gand care nu
s-a nascut
Ceasul ticaie...


Haiku

Sunetul din mine e atat de slab
Incat melodia celorlalti e cea
mai frumoasa muzica

Haiku

sa vezi o bucata de piatra cantand...
Oare am uitat sa ne iubim?

Fara majuscula

o alta tigara
o tin intre buze si scriu,
frigul de afara ma sperie
scrumiera e tacuta si plina de
mucuri - telefonul -
astept sa aud o voce calda
a trecut.
poate acum nu mai ai nevoie de
mine.
tastele se aud mai fara ritm
scriu, ezit, sterg
o alta tigara,
pleoapele se zbat intre somn si
altceva
poate nu mai ai nevoie de
mine?!

Spleen (Elegie contemporana)

Ma opresc sa aprind o tigara,
hartia subtire pocneste sub
flacara brichetei,
citesc prin fum petele aruncate
pe ecran,
Cred ca ma asculti chiar acum
maine ma voi gandi ce vei
spune
drumul are capatul undeva in
spatele meu
nu stau pe loc, nu merg
"Ma plictisesti!" - spui -
un nou aliniat.
O pauza mare
citesc prin fum petele aruncate
pe ecran.


XXX

tastele danseaza
Si voci de copii...
Gustul de miere afumata
si atata liniste in jur...

Haiku

Fara dragoste cuvintele sunt
seci
- am uitat sa iubesc ? -

Atmosfera (Colaj)

Privesc un dop de sticla ce
ranjeste la mine cu dinti de
tabla
ceasul ticaie
Tastele se aud din ce in ce mai
fara ritm
scriu, recitesc, ezit
cuvintele...,
de unde vin?
O viata ce nu a inceput...
Undeva ticaie un ceas
Sunt un om care pierde mereu
victoriile sunt prea rare, zgomotul tastelor,
bazaitul cutiei si ticaitul ceasului
Sa asculti melodia lor ca pe cea
mai frumoasa muzica...
Nu-i nevoie sa cauti sa-ntelegi
ceva
Cuvintele de unde vin?


2 februarie 1999, publicate in pagina 12-Cultura in ziarul "Buna ziua Brasov".

Si acum ma gandesc la ce a facut R. pentru mine. E prima oara cand apare ceva scris de mine in presa, chiar daca nici macar nu ma gandeam la asa ceva.. totusi atunci am fost bucuros. Acum.. e o amintire placuta.



Poeziile..

Pe la inceputul lui 1999 am publicat cate ceva din ce scriam eu pe atunci. Chiar am vazut un reportaj in care explica despre poeti ca pot scrie pana la maxim 30 de ani poezie. Ce vine dupa aceasta varsta este doar o repetitie a primelor inspiratii. Poate are dreptate poate nu. Eu oricum am renuntat la scris. Niciodata nu am crezut ca am vreun talent de poet, dar ma simteam bine cand le scriam si mai ales eram bucuros cand le vedeam publicate. Am inceput sa ma schimb si am reusit putin. Sunt inca departe de ceea ce am vrut sa devin in viata si de multe ori imi vine sa dau inapoi. Dar.. cred ca niciodata nu e prea tarziu sa fii fericit. Chiar mi-ar place sa aud si alte pareri despre ce am scris... Multumesc.